(un artist cât… un muzeu! – portret în piatră și cuvânt)

„Eugen Petri este un artist de forță al sculpturii românești, păstrând o linie constantă a creației sale, abordează teme reprezentative ale spiritualității noastre. Muzici de țambal ori de nai însoțesc un univers de clopote, regi, icari, profeți, bufoni regali. Materia se contorsionează în expresii ce-și povestesc existențe, fulgerări de idee și gând. Lemn, piatră, bronz într-o bătălie pentru suflet și pentru formă.”

(Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist.)

Un sibian (ploieștean, totodată), cetăţean de onoare al Caransebeşului, Eugen Petri este o prezenţă constantă de vârf a simpozioanelor şi taberelor internaţionale de sculptură din întreaga lume (din Coreea de sud şi până în America).

Câștigător al Marelui Premiu „Constantin Brâncuși” pentru sculptură acordat de NiramArt Madrid, Spania, Eugen Petri este în primul rând un artist rafinat, care exploatează cu inteligenţă creativă poten-ţialităţile expresive ale marmurei, lemnului şi metalului în egală măsură. Artist desăvârşit, dascăl îndrăgit de generaţii de elevi ai Liceului de artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, Eugen Petri este, ca mai toţi sibienii nativi un împătimit al jazz-ului (căruia i-a dedicat multe din opere sale), un mare iubitor de istorie şi de călătorii. Plecat mai tot timpul pe cele mai îndepărtate meleaguri, pentru a impresiona şi fascina cu sculpturile sale iubitorii de artă de pretutindeni, Eugen Petri are foarte puțin timp pentru „acasa” sa sibiană unde ajunge doar de sărbători, sau când Sibiul se află în drumul său spre tabere, simpozioane şi expoziţii naționale și/sau internaționale.

Sculptura lui Petri este caracterizată printr-un dialog perpetuu între suprafeţe plane, rigide, şi suprafeţe gondolate, cu moliciuni textile şi tendinţe volatile. Construcţiile solide, euritmice, de filiaţie arhitectonică, alternează cu flamboaianţe ce corespund fluturărilor visului său îndrăzneţ. Este preocupat de evanescenţă, de velocitate, iar încercarea de a le surprinde în blocurile marmurei de Carrara s-a bucurat de un succes deplin. Aceasta a fost încununarea experienţei de a lucra în materialul aparent dur, însă în realitate foarte uşor de cioplit atunci când blocul este proaspăt tăiat din carieră. „Hermes” este sintetic reprezentat printr-un picior înaripat. Rezidă aici conflictul dintre aspiraţia spre tării şi imposibilitatea desprin-derii de sol, de forţa gravitaţională. Pene, sau flăcări, se ridică din glezna ferm înfiptă în glie. Totuşi, Hermes zboară! Dar, zborul său este doar în imaginaţie. „Panta rhei” – axioma lansată de filosoful Heraclit din Efes – este admirabil slujită de Petri în lucrările sale ce urmăresc transformarea formei sub forţa apei şi a vântului. O dublă ancorare, în mitologie şi în cotidian, face din sculptorul Eugen Petri unul dintre cei mai inventivi artişti contemporani. Lucrările sale, de o pronunţată monumentalitate, indiferent de dimensiuni, realizate în materiale convenţionale, între care piatra pare să dobândească întâietate, trimit în egală măsură spre un comentariu cinic şi ironic asupra condiţiei umane actuale, dar sugerează, în acelaşi timp, că omul are şansa de a accede într-o dimensiune superioară. Spirale, scări, forme contorsionate în dialog cu forme precis articulate, orizontale în dialog cu verticale, un dinamism temperat prin masivitatea unor compoziţii pline, concură la crearea unui univers original, în plină expansiune. Eugen Petri ciopleşte elaborat, accentuează formele pe care doreşte să le pună în valoare, tratează cu minuţie suprafeţele şi realizează, astfel, lucrări ce se impun spaţiului şi privirii ca obiecte plastice pline de forţă şi purtătoare ale unui mesaj explicit. Ne onorează faptul că suntem conteporani cu un artist pentru care atributul de genial nu este prea departe de adevăr! Biografie S-a născut la Sibu în 1958;

Studii academice: 1989 – Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, specializarea Sculptură, clasa profesorului Marin Iliescu, Bucureşti, România. Activitate profesională: 1993 – prezent – Profesor la Liceul de Artă „Carmen Sylva”, Ploieşti, Prahova; din 2008 – Rezidenţă în Studioul Sem Pietrasanta, Italia (3 luni); din 2010 – Coordonator al Simpozionului Internaţional de sculptură monumentală, Caransebeş, Caraş-Severin, România; 2012 – 2013 – Profesor de sculptură la Al’Quds University, Palestina. Călătorii de formare: Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia, Polonia, Republica Moldova, Elveţia, Austria, Franţa (Paris), Grecia, SUA, Spania, Ucraina, Israel, Rusia, Coreea, Argentina, Palestina. din 1991 – Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România; din 2007- Membru al Socie-tății Regale Britanice a Sculptorilor (ARBS) din 2009 – Membru al Asociaţiei 6 Dorobanţi, Bucureşti. Coordonator al Taberei Internaţionale de Sculptură în Marmură Caransebeş, România. Lucrări de sculptură în colecţii particulare din: Germania, Italia, Danemarca Franţa, Suedia, Finlanda, Elveţia, SUA, România, Ucraina, Grecia, Marea Britanie, Argentina, Coreea de Sud, Israel, Palestina.

EXPOZIȚII PERSONALE: 1994 – Galeria „Căminul Artei”, Bucureşti, România; – Galeria de Artă, Ploieşti, Prahova, România; 1995 – Galeria „Arta”, Sibiu, România; 2005 – Galeria „Sun Rise”, Miami, SUA; 2006 – Institutul Cultural Român, Londra, Marea Britanie; – Jazz – Suflet şi formă, Galeria de Artă, Ploieşti, Prahova, România; – Galeria „Kron-Art”, Braşov, România; – Galeria de Artă „Silva”, Buşteni, Prahova, România; 2007 – Galeria „Posk”, Londra, Marea Britanie; – Galeria „Kunsthaus Gerwert”, Idar-Oberstein, Germania; – Entităţi spirituale, Galeria „Silva”, Buşteni, Prahova, România; 2008 – „La Fontsee” Gallery, Michigan, SUA; 2009 – Galeria Societăţii Regale a Sculptorilor RBS, Londra, Marea Britanie.